|
プロファイル Eftimie
CRONICA LUI EFTIMIE
Cronica lui Macarie , ca cronica oficiala a lui Petru Rares , avea menirea sa glorifice personalitatea acestuia.
Scrierea lui Macarie inaugureaza in literatura slavo-romana un gen nou al cronicii, necunoscut in tarile noastre pina atunci. Cronica lui Macarie este o cronica literara. Cronica lui, si in mod cronologic, si ca maniera literara a fost continuata de catre egumenul Eftimie, care scrie o cronica cu date de la anul 1541 pina la 1553. Nu se cunoaste bine cine a fost Eftimie si unde a fost egumen.
Cronica lui Eftimie s-a pastrat in acelasi sbornic de la Kiev de provenienta din Slatina Moldovei. Eftimie arata, la inceput, ca el continua “opera si osteneala” episcopului Macarie, din porunca domnitorului Al.Lapusneanu, descriind “ce s-au intimplat de aci inainte … pe scurt, ca nu cumva cu trecerea vremilor sa se cufunde si acestea in adincul uitarii”.
Eftimie povesteste, in acelasi stil retoric, faptele din a doua domnie a lui Petru Rares si anume cum “s-a sculat Petru Voda… asupra lui Mailat, voievodul Ardealului”. Petru Voda il atrage pe Mailat intr-o cursa, il pune in lanturi “si-l trimise marelui imparat al turcilor Soliman”, cum Petru Rares face o noua incursiune impotriva ungurilor.
In anul 1544 Petru Rares povesteste cum isi trimise pe fiul sau, Ilias, la Constantinopol. Sub anul urmator se vesteste moartea lui Petru Rares si inscaunarea la domnia Moldovei a fiului sau, Ilias Voda.
In anul 1551 veni in scaunul Moldovei Stefan cel Tinar, al doilea fecior al lui Petru voievod, care “la inceput se arata a fi bun si iubitor de Dumnezeu si imblinzea pe toti si se ingrijea de biserici…”. Mai tirziu “incepu a calca pe urmele fratelui sau”. Eftimie il califica pe domnitor drept “turbat de nebun”, “ucigas fara de lege si sugator de singe”.
Apoi urmeaza capitolul cu domnia lui Alexandru “cel viteaz si cel nou”, cum il numeste Eftimie, pe Alexandru Lapusneanu. Se povesteste cum Alexandru Lapusneanu, ajutat de polonezi, inlaturindu-l pe Joldea, contracandidatul sau, este ridicat cu mare cinste la domnie. Se vorbeste de blindetea domnitorului, “de bunatatea naravului si de intelepciunea lui”, de “virtute” si toate “bunele insusiri”.
Cronica lui Eftimie se termina cu povestirea despre zidirea de catre Alexandru a manastirei Slatina.
Dupa cum vedem in continutul Cronicii lui Eftimie, si aici ca si in Cronica lui Macarie , avem de-a face mai mult cu un portret literar decit cu o istorie. In zugravirea portretelor lui Ilias si al lui Stefan Voda, autorul nu ne da nici o fapta buna, nu vorbeste nimic despre evenimentele istorice, iar din domnia lui Alexandru Lapusneanu se dau numai citeva stiri istorice. Pe autor nu-l intereseaza atit datele istorice, cit scoaterea in relief a calitatilor domnitorului care l-a insarcinat cu alcatuirea cronicii.
Ca si Macarie pe care-l imita, Eftimie incearca sa-si scrie opera in cuvinte mestesugite, intr-un stil retoric, cu tendinte vadit moralizatoare. Este scoala lui Constantin Manasses. Eftimie insa nu abuzeaza de citate din acest autor. “Stilul lui-dupa cum afirma I.Bogdan-este nai natural si mai lamurit, contine cu mult mai putine atribute retorice, mai putine comparatii, mai putine reflexiuni morale etc. decit al lui Macarie”.
|
推薦された作品
