|
プロファイル Ciprian Ciuciu
(...) Ceea ce e deopotrivă fascinant la Ciuciu este că proza lui poate fi ușor dramatizată, lejer dramatizabilă, fără să dea senzația de scenariu premeditat, el face ieșirea rostirii în act; povestește un act; povestește un act de mimică chiar; teatrul devine în subtext ca suport tehnic de înțeles compulsivul necesar afișării personajului.
Există un fir roșu care străbate prozele scurte ale lui Ciprian Ciuciu, o problemă a comunicării pusă altfel, același falling down care este vădit alimentat de un filon patologic cît și de o hipersensibilitate pe care autorul o pasează personajelor sale. La bun exemplu Gregor Samsa nu se mai metamorfozează în gîndac ci trăirile lui și le substituie posibilelor trăiri ale nefericitei viețuitoare de pămînt, parca amintind de proaspăta abordare hollywoodiana din „Armata celor 12 maimuțe” sau „Girl interrupted”.
Ce mai aduce prozatorul debutant este plasarea simbolurilor pe post de recursuri de stil și de manieră. El îi conferă personajului atributul de alienat orfelin, repetitivitatea excesivă ca auto-convingere sau autopersuasiunea voită prin repetare deliberat infantilă pentru obtinerea unui efect stilistic dar tot în registrul teatral / scenic cu propensiune pe patologic.
Deși de efect și încă de unul plăcut, Ciprian Ciuciu rămîne în zona predictibilului. El este prins de o sensibilitate cortazariană asezonată cu aluzii diferite. Există un oarecare joc al minții prin halucinație, o chimie a straniului dar și aceasta venită pe filoane diferite, cam cum am încerca să conștientizăm procesele chimice ghidate de creierul mic.
O senzație de insuportabil este vena pe care circulă acest joc psihedelic, practicat cu îndemînare de avatarul din spatele prozatorului care se află în spatele regizorului și al mașiniștilor care se află în spatele actorilor, care se afla sau nu pe o scena – fie și cea fowlesiana a minții noastre – care se află dinaintea sau nu a unui ochi public, al nostru sau al mai multora, a multiplei personalități din fiecare dintre noi, care pînă la urmă sîntem într-un cub.
Cam sub forma asta de melanj poetic și dramatic se joacă proza lui Ciprian Ciuciu fără a jena nici pe departe sau a atenta la ideea de proză pură.
„Goanga nu se simte amenințată, intelectual vorbind..”
Doamnelor și domnilor: Ciprian Ciuciu!
Mihai Vieru - fragment din prefata volumului de proza scurta si teatru "Am uitat sa ma uit inainte sa uit si n-am mai uitat"
[email protected]
|
推薦された作品
