Ca o lingoare dragostea mă arde
Pe dinăuntru, chinul prelungindu-l
Şi paşii mi-i îndrumă către moarte
Cerşind doar rău ca să-şi aline jindul
De când şi mintea – doctorul iubirii –
M-a părăsit fiindcă îmi astup
Urechile, disper şi-ngădui firii
Să îmi ucidă patima din trup.
Speranțe n-am şi-n locul rațiunii
Un zbucium fără noimă se întinde ;
Vorbesc despre-adevăruri ca nebunii,
Iar gândurile mi se-amestecă în minte.
Aş fi jurat că nu ai nicio vină
Şi c-am zărit, în iadul tău, lumină.