Portretul

Preface Moartea-n scrum și în uitare
Văpaia care-n noi a luminat...
Din ochii tandri, din a lor ardoare,
Din gura care-adânc m-a fermecat,

Din sărutările ca un balsam,
Din mângâierea caldă a luminii,
Ce-a mai rămas din toate, ce mai am?
Un palid chip, nedeslușite linii,

Pe care Timpul, un bătrân ingrat,
Le șterge cu aripa-i ne-ncetat,
Iar eu mă pierd în valurile soartei...

- Dar ucigaș al Vieții și al Artei,
Din gândul meu, tu n-o s-o smulgi pe Ea,
Toată plăcerea, toată slava mea!

Versiune românească de
Petru Dincă