Vara când ea trecea pe drum
rotindu-și un genunchi în praf
eu încercam să-mi scutur pomii

Pentru fiecare cuvânt alungam altele cinci
îi spuneam sora soarelui și o iubeam
cu o iubire ce nu era rotundă ci roată

Ea îmi era mamă logodnică și roată
pe un pământ moale și fără zgomote
și totul era bine ca într-un cartof

Ceilalți își recunoșteau în gesturile noastre
seninele voci ale oaselor
și ca să nu le mai audă înecatele chemări
își acopereau urechile cu iarbă

Pe sus treceau păsările
care nu se opresc niciodată

Era pe vremea ochiului
lângă un pod lângă o cale ferată