Cum cei ce pe coșciugele toscane,
soț și soție, într-o rână-mi stau
ca la ospățul din ajun, și au
surâsul echivoc al unor stane
ceramice, prin care par că dau
de înțeles, întinși ca pe divane,
că așteptările de-apoi sunt vane
și că nemoartea e chiar asta?...

Sau
ca Pedro și Ines, în decubit,
cu mâinile pe piept și talpă-n talpă,
pentru ca, -n ziua zvonului subit
al surlei(celei ce va fi părut
urechii cestorlalți o larmă calpă),
ei doi să se ridice-ntru sărut!




* Ethernul pheminin(2004)