Departe fiind, mai aud strigătul de durere
al acelor cai de gheață ce-au rămas în tranșee
germinând ore întregi, până în zori, hârtia
velină a sângelui. Parcă-i văd încă așa
cum îi podidește plânsul, adulmecând încă
trufaș conștiința lucidă a umbrei,

a fost frig azi, deasupra plutește misterioasă
pasărea sfântă-a astralului.

Mă rezem de aburii lor, un stol traversat
de durere colindă efluviile cerului, am
greșit drumul, iarna e pură și goală,
orgolioasă dantelă a morții – eu mă culc
în zăpada bănuitoare a vulpii.

Undeva
tainică flacără, ciocârlia de fildeș a frontului
traversează mileniul desfrâului...