Bătăile versului am prins a deprinde
Nu din cărți, ci din horă, din danț,
Rimele, din bocete și colinde,
Din doinele seara cântate pe sanț.

M-am născut iarna, la Sfântul Andrei,
Când vântu-n amurg șuiera prin ogradă,
Munții ardeau în polei și lumini,
Lupii spulberau scântei din zăpadă.

Am strâns sănatate din cremenea neagră,
Din vâna de apă, țâșnind încordat,
Și bătrânii din sat când muriră,
Toate iubirile moștenire mi-au dat.

Eu mă scăldam prin paraie cu ochii deschiși,
Era o apă de cleștar și de stele —
Pești alburii, pâlpâind ca-ntr-un vis,
Lunecau lângă genele mele.

Ori prin munții cu iarba-ntomnată pe creastă
Ascultam țârâitul de greier bolnav;
Gonind pe-un cer de-ntunecare vastă,
Nouri scămoși în spinari purtau frigul jilav.

Însemnam cu uimire pe-un petic de foaie
Cum scapără ceru-n băltoace întors,
Cum, dupa munții ursuzi, dupa ploaie,
Fuioarele de aburi s-au tors.

Pe atunci te-nvățam, țara mea, te-nvățam
Cu copaci și cu cer, cu pălmaș și cu viță,
Cu luna lividă sticlind în spărtura de geam
Și cu gura uscată de foame ca piatra trăsnită.

Au vuit arămurile în clopotniță, sus,
Și ca un vânt trecu pe sat mobilizarea.
Primenit in haine noi, tata la război s-a dus
Și l-a-nghițit albă și veștedă zarea.

Cu ochii ațintiți pe geamul spart,
Mama rămase mută, ca de fier;
Eu mă uitam în lături, iar soru-mea cea mică
Râdea către păpușă-ntr-un ungher.

Fetele mari din sat, cu ochiul stins,
Jeleau după flăcăii duși departe
Și mă rugau, înăbușite-n plâns,
Să le-nsăilez spre dânșii căte-o carte.

Scriam acolo eu de frunze verzi,
De jale și de câte și mai câte,
Și dorul către tata cu dorul fetelor
Se impletea în stihuri mohorâte.

Bătăile versului am prins a deprinde
Nu din carți, ci la horă, din danț,
Rimele, din bocete și colinde,
Din doinele seara cântate pe șanț.

Din zbuciumul de mamă-năbușit,
Și-al fetelor care uitau ce-i hora,
Pătrunse trist de dorul acelora
Ce din războaie nu au mai venit.