Mult mă emoționează un amănunt
la încoronarea, în Blachernes, a lui Ioan Cantacuzenul
și a Irinei lui Andronic Asan.
Cum n-aveau decât puține pietre scumpe
(era mare sărăcia țării noastre urgisite)
și-au pus din cele false. Grămezi de bucăți de sticlă
roșii, verzi sau albastre. Nimic
umilitor sau nedemn,
după mine, în bucățile acestea
de sticlă colorată. Ele par, dimpotrivă,
un protest dureros
la adresa nedreptei sorți a mirilor.
Sunt simbolul a ceea ce trebuiau să aibă,
a ceea ce negreșit meritau să aibă,
la încoronarea lor, un Domn Ioan Cantacuzenul
și o Doamnă Irina lui Andronic Asan.


1925