Îmi pare uneori că sîngele din mine
Se scurge ca un şipot în ritmice suspine,
Eu îl aud preabine, dar nu pot să-l zăresc,
Şi în zadar mă pipăi ca rana s-o găsesc.

Prin mijlocul cetății, ca printr-un cîmp deschis,
Se-mprăştie, de sine pavajul e cuprins,
El potoleşte setea la orice creatură,
Şi înroşeşte tot ce este în natură.

Adesea am cerut vinațului gustos
S-adoarmă pentr-o clipă această mare spaimă,
Dar vinu-ascute văzul şi face mare larmă!

Cu dragostea-ncercat-am să dorm un somn duios.
Dar dragostea nu este decît un pat de cuie,
Ce amăgind durerea te arde şi mistuie!