iar din zdrențele visului aduse la țărm
de furia mării în timpul somnului
puține mai rămân până la trezire
să-l îmbrăcăm pe cel înecat

bănuit rămâne zbuciumul altei mări
pusă în noi ca Infinitul și Dumnezeu
(cele două preaplinuri neconținute
ce se revarsă dând peste margini)

și continuă să ne infecteze scandalul morții
sub pielea pe care devreme în zorii zilei
ne-o scărpinăm în reverberația somnolentei lumini
de mâncărimile aceleiași disperări

însă Descartes spune că nu e grav
căci gândirea nu-și pricepe propria înțelegere

nici infinitul nici pielea nu le atingi cu gândul
iar înecatul iese la mal și chiar ne surâde



* Umbre și faleze; Editura Brumar; Timișoara; 2010