Legenda i-a stins toată seminția
și i-a-ngropat-o-n zalele zăpezii,
pe unde capre negre-și urcă iezii, –
iar platoșele rocilor trufia.

Singur rămas pe gresii de ardezii,
și simte-n solitudine tăria
și față-n față stă cu veșnicia,
sub viscolele verzi ale amiezii.

Durând din vreme veche-n vreme nouă,
e ultimul zăgan uitat pe creste.
Nu-i pasă dacă grindinile plouă,

el știe doar că biruie și este,
și-n piscul unde bea azur și rouă,
zbârlit, înfruntă secol și poveste.