Zic unii că ni-i limba într-o rână,
cu noduri, cum ciomagul de gorun e...
Dar eu dintr-însa scot ca din fântână
găleți adânci de basm și rugăciune.

Aici, în limba asta proastă foarte,
pe Maica Domnului o chem cu pana
și printre sfinți o las să umble-n carte,
pe vorbe ca văzduhul și icoana.

Mi se zbârlesc ca lupii-n jurul stânii
cuvintele, când scrie cum se bate
cu împăratul Por și cu căpcăunii
cel Alissandru, prea vestit în toate...

Și-mi trece-un duh de flori de căldărușă
prin pana ce s-apleacă în tăcere,
punând o înțeleaptă Alghinușă
să care pe hârtie stupi cu miere.

Măi, câte știe să mai iște graiul!...
Că, uite, poți în vorba asta strâmtă
să legi pucioasa iadului cu raiul
și sângele cu dezmierdarea sfântă...