Noapte.
Hanul din baladă
a deschis un geam de stea.
Sare umbră în livadă,
cu luceferi pe prăsea.

Roib gonit sub ziua lunii.
Flinte clocote pe gârle.
Tropot sperie alunii,
scoală gușteri și șopârle.

Uite arnăuți cu fesuri,
(alelei, măi pui de lele!...)
Fuga fulgeră pe șesuri,
sar în bălți brotaci și stele.

Gânduri se întorc, rănite,
către hanul din adâncuri.
În Vidin turcesc călite,
ard hangere la oblâncuri.

Și-a căzut în deal, sub cruce...
Muică, vezi ca pe tâlhari
mi-ți-l leagă și ți-l duce,
trup târât de armăsari.

Pune vrăji în patru ape,
fierbe zgârci de gușteri iuți –
ochii-n șapte să vă crape,
Cârc-Serdar și arnăuți!

De cinci nopți, în ocna mare,
geme doina lui răzleață...

Suie-te, spânzurătoare,
pentru luni de dimineață!