Noi stăm cu ochii duşi pe unde, pe linişti fără de răspuns, pe nuferi cu-ntrebări rotunde de necuprins, de nepătruns.

Ce mai frumos şi cast în baltă se-nalţă din nămol, din fund, şi-n leneşe candori tresaltă pe taine care nu răspund.

Ce lacrimi ard la suprafaţă
cu rădăcinile-n noroi?
Ce vieţi plâng dincolo de viaţă,

cu ochi de dincolo de noi?

Sus, poate, zac morminte şi iazul candele-a aprins, să stea de veghe tainei sfinte de nepătruns, de necuprins

Privim şi tu, şi eu în ape tăcuţi, obraz lângă obraz, şi-un cer din iaz în noi încape şi-un plâns din noi încape-n iaz.