O cupă peste alta aşezată
pe-o buză veche de marmor rotund,
din apa de sus abia aplecată,
pe ape ce jos aşteptând se-ascund.
Tăcând acelei ce-n murmur şopteşte
şi-n taină, la fel ca-n palmă ţinut,
chemându-i, sub umbra ce înfrunzeşte,
un cer cu obrazul necunoscut;
pe sine senin în scoica de haruri
lărgindu-se lin cu al valului crug,
lăsându-se-n vis, picând rare daruri
pe muşchi, din oglindă-n oglindă,
şi cupa din urmă făcând-o prelung
să râdă uşor cu ce se perindă.



traducere de Ion Pillat