Amiaza verii doarme în odaie
Și ceasul a tăcut.
Cu umbră lui fereastră iar o taie
Un ram, de ani nemaivăzut.
M-am deșteptat, sau somnul tot mă ține?
Odaia n-o mai știu.
Din apele oglinzii îmi revine,
Uitat, acest iatac pustiu.

Invers și clar trecutul în oglindă
Sfidează omul de-azi,
Și în cleștar vrând viață lui s-o prindă
Răspunde mut cu alt obraz.
Tu, ce-n oglindă ai rămas aieve
Când dibuiesc prin vis,
Nu mă privi sub ramul fără seve,
În limpezi nemuriri închis.
Nu mă privi nostalgic - fără veste
M-oi șterge ca-n oglinzi
De ape, norul dacă trece peste
Străinul chip ce nu-l cuprinzi.