Drumul lui trezind spirale în repaosul profund,
Cobora cu ochi de sticlă, alb ca varul, prin pereții
De calcare unde-n umbră alipiți de veci, bureții
Își mișcau pădurea vie pe abise fără fund.

Se-afunda încet, cu calmul putrezitelor carene,
Care-și duc în voie marfă, căpitani și mateloți,
Pribegind în oceane, fără cârme și piloți...
Cobora lipsit de brațul așteptatelor sirene.

Și pe când treceau deasupra, sus, în goana uni port
- Ca un zbor ușor de umbre peste câmpuri elizee -
Caravelele-mpânzite în suflări de alizee...
Se-afunda prin întuneric nepăsarea unui mort.