Hristos pe cruce. Tălpile-i ating
pământul. Crucile-s la fel de nalte
Nu-i la mijloc Hristos. Al treilea este.
Barba lui neagră-atârnă peste piept.
Iar chipul nu-i acela din icoane.
Chip aspru de evreu. Nu i-l zăresc,
dar îl voi căuta cât mi-o fi dat
să rătăcesc pe-acest pământ. Bărbatul
pe cruce pironit își rabdă chinul.
Îi sângerează fruntea cu spini încununată.
Batjocura mulțimii nu-l atinge.
Nu pătimește pentru prima oară.
E pătimirea lui? E-a tuturora?
Totuna e. Hristos suit pe cruce.
Îi fuge gândul la împărăția
care-l așteaptă-n cer, la o femeie
ce nu a fost a lui. Nu bănuiește
teologia, nici treimea sfântă,
pe gnostici, catedralele, jungherul
lui Occam, slujba, purpura și mitra,
cum Guthrum creștinat a fost cu spada,
și Inchiziția, și-atâția mucenici,
Ioana d'Arc, cumplitele Cruciade,
și Vaticanul binecuvântând
oștiri. El știe că nu-i zeu, ci om
ce moare-odată cu lumina zilei.
Îl dor piroanele înfipte-n trup.
Nu e roman. Nu-i grec. Pe cruce geme.
Metafore și pilde ne-a lăsat
și-o lege a iertării care poate
să șteargă tot trecutul (cum ne spune
un irlandez ajuns la închisoare).
Se-ntunecă. Sfârșitu-și dă. Și duhul.
Sărmanu-i trup e năpădit de muște.
Mă-ntreb la ce bun oare-a pătimit
bărbatu-acela, dacă mie-acum
mi-e dat să pătimesc pe-același drum.


traducere - Andrei Ionescu