Când a naufragiat antichitatea
Nu apăruseră încă sticlele
Și tot ce era mai de preț pe acolo
A fost făcut sul
În niște nume proprii
Cărora li s-a dat drumul pe mare.

Numele au ajuns cu bine la noi.

Și când destupăm câte unul,
Să zicem Homer, Pitagora sau Tacitus
Țâșnesc spre cer jerbe mari de lumini,
Pe umeri ne cade un praf de milenii.

Să înmulțim din răsputeri
Bogăția de nume proprii a lumii
Și dacă se va scufunda pământul
Ele să rămână plutind,
Cai troieni cu toată omenirea în burtă
Către porțile altor planete.