De nu e nou nimic și tot ce este-a
Mai fost cîndva, o, mintea cum se minte !
Născînd idei în zilele acestea
Ea naște-un prunc născut mai înainte.

O, de-ar putea din cronici să apară –
Dînd soarele cu veacuri înapoi –
Îcoana ta de-atunci, cînd prima oară
Din duh în slovă prins-ai forme noi,

Abia atunci aș ști cum Lumea Veche
Te preamărea pe strunele uimirii,
De-s ei mai buni sau noi n-avem pereche,
Sau de-am rămas la fel sub crugul firii.

O, sigur sînt că-n vremile uitate
Ființe mai prejos au fost cîntate.