会員のコメント
agonia japanese v3 |
Agonia.net | ポリシー | Mission | お問い合わせ | 会員登録 | ||||
記事 コミュニティ コンテスト 随筆、エッセイ マルチメディア 個人の世界 詩 新聞 短編 _QUOTE 脚本 スペシャル | ||||||
|
||||||
agonia 推薦された作品
Romanian Spell-Checker お問い合わせ |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-10-13 | [この作品をこのようにご覧ください romana] | 次の方が提供されました Constantin Enianu O, adevăr sublime – o, tinichea și paie ! O, poezie mîndră – o, buiguit nerod ! Istorie spirată – minciună și bătaie, Amor ceresc și dulce – a mùcoșilor plod. O, om, oglind-a lumei cu capul șui și sec, Cu creierul ca ceața, cu coaste de berbec, Stăpîn pe-a ta gîndire – cum ești p-instinct stăpîn – Se vede cînd femeia golește al ei sîn. Cînd poala ș-o ardică, de pulpa-i vezi, stăpîne, Tu nu surîzi cu rîsul cel lacom și murdar, Tu nu ești ca un taur și nu ești ca un cîne, Ce umil dă din coadă cățelei lui cu har. Nu ești gelos – ferit-a… cucoșii doar și vierii Au numai obiceiul de-a se lupta-n duel. Tu nu ai patimi scumpe și lacrima muierii Nu mișcă al tău suflet, nu-ntunecă de fel. Ești bun cu ai tăi semeni, nu c-alte animale. Tu îi iubești atîta încît îi strîngi de gît… Și-i faci s-admire geniul – sunarea unei oale – Și limba ta de flacări și plină de urăt. Istoria omenirei cu regi de poezie, Cu regii de războaie e ca și un poem ; Dar totuși rog divina ca depărcior rămîie De corpul meu nevrednic – nu-mi vine la cherem. Cugetători ai lumei ! o, împuțiți eterul Cu sisteme înalte, puneți-le-n săltar. O ladă este lumea cu vechi buclucuri – ceriul De stele și comèdii vă este un hămbar. Preoți cu crucea-n frunte, visternici de mistere, Voi sunteți sarea lumei, formați inima ei. E rău numai că ziua stați pe mîncat și bere Și sara pe minciune și noaptea pe femei. O, drăngăniți pe gînduri voi, muzici ; voi, sculptor, Îmi pipăiți cu mîna un corp tremurător ; Și, voi, artiști dramatici, strîmbați-vă la lună, Pictori, eternitatea v-așteaptă c-o cunună. Tu, timp, nu poți cununa în degete s-o sfermi Căci zugrăvit-atîta de bine saci de viermi. O, regi, ce puși pe tronuri de Dumnezeu sunteți, Să plătiți balerine și țiitori s-aveți, O, diplomați cu graiul politicos și sec, Lumea cea pingelită o duceți de urechi. Îmi place axiomul cel tacit, ființi spurcate : Popoarele există spre a fi înșelate. [1874]
|
||||||||
文学・詩・文化の会。記事・エッセイ・短編・古典風の詩を書いたり、鑑賞したり、コンテストに参加したりしてみてください。 | |||||||||
許可なくこのサイトの作品を複写することは禁じられています
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | 出版および個人情報に関するポリシー