agonia
japanese

v3
 

Agonia.net | ポリシー | Mission お問い合わせ | 会員登録
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

記事 コミュニティ コンテスト 随筆、エッセイ マルチメディア 個人の世界 新聞 短編 _QUOTE 脚本 スペシャル

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


同じ作家の作品


この作品の翻訳
0

 会員のコメント


print e-mail
表示: 12233 .



La Cornul Caprii
[ ]
din La lilieci, vol. I

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
から [Marin_Sorescu ]

2005-10-17  | [この作品をこのようにご覧ください romana]    |  次の方が提供されました Corneliu Traian Atanasiu



Aș, nu plouă curînd, spune Moșu Pătru,
Fiindcă n-a ieșit nicovala la munte,
Uite, cînd s-or face norii așa nicovală
Peste munte, atunci o să tragă un ropot.
Să luați sama,
Să fiți atenți primăvara, dacă bubuie-ntîi la Cornul Caprii,
Aci spre sîrb, o să fie bine.
Dar dacă bubuie la neamț, în partea ailaltă,
Nu e bine, că nu poți să știi de ce bubuie, fiindcă nu e întotdeauna de
Ploaie, mai au și alte socoteli de-ale lor.
Acum, iarna cred c-o să vină repede, c-a început să-mi înghețe mie o
Mînă.
Ninge, să știți, îmi e mie frig la buricele degetelor.

Moșu Pătru e un filozof.
Umblă cu vitele pe cîmp și le învață filozofie,
Discută cu boii cum discutăm nori, bunăoară,
Tot felul de chestiuni și mai așa și mai așa.
Vitele pasc și bagă la glavă ce aud.
Vin să-l asculte și oameni mai mari,
Femei cu secera-n mînă, să-l întrebe, ca acum, cînd plouă
Ori cum trece viața.

- Ia spune, nea Pătrule, cum trece ea, viața,
De nu te-alegi cu nimic, că, uite secer de-azi-dimineață,
Nu mai poci de șale, și cînd mă gîndesc să mă duc acasă,
Îmi vine să-mi iau lumea-n cap, și așa e de cînd mă știu.
- Vedeți voi căcăreaza asta de iepure?
Moșu Pătru se apleacă și ia-n mînă un gogoloi bine rotunjit.
Dacă-o pui pe gîrlă... într-un ceas e la Balș, în Olteț, de-aci în
Dunăre... și-i pierzi urma...
Bine că nu ne dăm noi seama, că ne luăm cu altele.
Cînd ești mic, joci pietricelele, de-alimerele, de-a omul negru,
Dacă te mai mărești, tragi la horă, iei hora-nainte și țopăi
Alunelul, Jianca, Sîrba, Șuleandra, Rustenul, ori cum le mai zice, cîte și mai cîte,
Așa ca să-ți ostenști picioarele, mușchii și să nu-ți faci gînduri.
La urmă te pomenești năpădit de copii. Și-odată ți se zbîrcește
Fruntea, parcă-a tăiat cineva de nojițe din ea.
Dacă ești muiere, ții Filipii, Precupul, Cîșlegii, te calcă toți pe picioare la dragobete, faci zile pe ajutat,
Pui ceaunul de mămăligă și mesteci... în soare, în lună,
Că nu-ți mai dai seama, ți-e mintea-n altă parte...

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii 文学・詩・文化の会。記事・エッセイ・短編・古典風の詩を書いたり、鑑賞したり、コンテストに参加したりしてみてください。 poezii
poezii
poezii  検索  Agonia.Net  

許可なくこのサイトの作品を複写することは禁じられています
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | 出版および個人情報に関するポリシー

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!