La miezul nopții, frig de crapă cerul:
Târâș, prin zdrențe, luna-n vijelie,
Cu desnădejde și smulgându-și părul,
Recită versuri dintr-o tragedie.
Ratat cândva din sinceră-oboseală
De Stradivarius cu eleganță,
Pocnește-n sobă lemn de rezonanță
Iluminat în arta muzicală
Și crește și tot crește-ntr-un spectacol
De întuneric, spaimă și lumină
Pe sânii tăi redeveniți miracol
Cu aură și panică felină…
Ce-ar fi să coborâm din idealuri
Spre patul zvăpăiat cu valuri, valuri!