Din mâinile mele s-a născut primul cuvânt
și ultimul meu strigăt.
Din mâinile mele s-au născut cântece,
primele arcuri, primele ținte, primele săgeți.

Mâini care stau alături de lucruri și bărbat,
care spun adio anilor și destinului,
mâini care sunt ca niște cărți,
mâini care simt totul, care evocă totul,
care pun întrebări și răspund,
iar uneori se-ntâmplă să orbească.

Mâini care au creat sfincși,
mâini care au îngropat călăi,
mâini care-au risipit mulțimi
și-au sfărâmat ziduri.

Vouă, mâinilor în care doarme luna,
vouă, mâinilor care desenați vise
și ați atins penumbra ultimelor taine,
mâini care ați făcut ca nopțile să aibă lumină,
adunând fiecare scânteie pentru a înălța rugul,
vouă vă dărui palma mâinilor mele !

Frate, vino să dăm ocol morilor pustii.
O, realitate,
dacă mâinile ar putea cuprinde
și îmbrățișa întregul pământ !