Pe cînd eu prin lume pribeag mă purtam,
pe cînd doar la dînsa cu gîndul eram,
Ea n-a mai putut să m-aștepte atît
și-a pus cununia în cap cu-n urît.
Și iată trăiește iubita mea veche
cu-n prost ce nu-și află pe lume pereche.

Curată mi-i mîndra ca fulgul de nea,
de-a pururi o port eu în inma mea;
obraji ca bujorii și ochi îngerești,
și noi am putut să trăim ca-n povești !
dar eu m-am căscat la noroc cum dispare,
nicicînd n-am făcut o prostie mai mare.