Azi n-am să scot din mânecă nici așii
cei sprincenați, nici preot rumeior,
ci-o să mă las vânat de băștinașii
pitiți în lan gălbui de alior.

Să mă despoaie veseli de mărgele
și să-mi desfacă plosca de la gât
zvârlit în foișorul de nuiele
precum un zeu amirosind urât.

Că prea am morfolit în aur cizma
și prea am navigat pe-un râu de spirt,
tânjesc pe piept să-mi înflorească izma
și moartea să mă-mbie la un flirt,

fără podoabe când răsare focul
cu flacăra curbată către sud
să chiuie în mine dobitocul
iar eu – copil de jar – să nu-l aud.