Potolește-te, lumină,
Odihnește ochii zilei,
Și slobozește căruța amiezii
Peste cer lin să dispară
Ducând durerea noastră.
Pe unde nădejdea noastră
Hoinărește cu ochii legați.
Potolește-te, lumină,
Pe pleoapa căzută
Care înăbușă vorbirea
În timp ce bătăile din piept
Cu bătăile cerului se-mpreunează -
Acolo unde totul
Fără de urmă se pierde.
Iar clopotele serii să tacă.
Nu moare ziua
Ci se pregătește să doarmă orele
De-a lungul cărora noaptea
În gol va coborî
Acolo unde sălășuiește un alt timp
Neconsiderându-ne pe noi.
Potolește-te, lumină,
Lasă ca fața ta nevăzută
Să treacă pe cărarea
Pe care neputința noastră
Se întrece cu
Durerea noastră -
Pe cărarea pe care Dumnezeu
Părăsindu-ne a plecat.