te-aș ține în loc ți-aș spune blând
că dinolo de ceasul care
aproape-i dus tu n-ai scăpare
și nu mai torn nimic nicicând

or să răsară pe cristal
reflexe de păduri în soare
nebun în turn un frâu de cal
în cupă omul care moare

nu te-ntrista copil măreț
aceasta n-are să se-ntâmple
desfă-ți surâsul între tâmple
cum fata gulerul său creț
s-apară sânul vorbăreț

desfă-ți surâsul în splendoare
căci dincolo de ceasul care
nici nu s-a întrupat tu treci
cu cal cu tot ca printr-o plasă

străin de gând și de cuvânt
de flăcări fumurii și reci
un duh în setea luminoasă
a unei duble lungi săgeți
te-aș ține-n loc ți-aș spune blând