Stau în camera mea, în cartierul general la gălăgiei din toată locuința. Aud toate ușile trântite, din cauza zgomotului lor sânt cruțat doar să mai aud pașii celor care aleargă de la o ușă la alta; în schimb ajunge până la mine, din bucătărie, chiar și pocnetul cu care se închid ușițele de la mașina de gătit. Tata sparge ușile camerei mele și se strecoară prin străpungere târându-și halatul, din soba aflată în camera de alături se strânge cenușa, îi aud râcâind-o, prin vestibul Valli întreabă, strigând cuvânt cu cuvânt, dacă a fost curățată deja pălăria tatei, un șuierat care vrea să-mi atragă bunăvoința face să se înalțe și mai tare strigătele unui glas ce dă răspunsul. Când apeși pe clanță, ușa casei hârjâie ca un gât bolnav, apoi se deschide cu trilul unei voci de femeie și la urmă se închide cu o bufnitură înfundată, masculină - pentru auz, cel mai brutal dintre zgomote. Tata a plecat, acum începe larma mai delicată, mai zăpăcită, mai fără speranță, adusă de glasurile celor doi canari. M-am gândit mai demult, iar acum din cauza canarilor mi-am reamintit, dacă n-ar fi mai bine să întredeschid doar un pic ușa, să mă târăsc ca un șarpe în camera de alături și de acolo, de pe podea, să le rog pe surorile mele și pe bona lor să facă puțină liniște.