Durere, naivitate, dragoste, frică, credință, fericire, dezamăgire – prețul dat de sudoarea peniței stiloului sau de plânsul tastelor mașinii de scris.
Alexandru Dan (8.05.1992), născut în București. A urmat Colegiul Național de Informatică “Tudor Vianu” din București, în speranța că o să își creeze o carieră în domeniul IT-ului, însă pe parcurs a realizat că nu are nicio atracție în acest sens. Acum studiază Medicina Dentară la Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila”, fiind un vis de a profesa și de a deveni medic stomatolog.
“Mi s-a reproșat de foarte multe ori că am o abordare pesimistă, negativă și rece, însă, consider că, sinceritatea se naște din amărăciune și meditație, nu din mirajul euforiei."