E-atâta frig în mine,-ncât îmi zic,
ca o livadă toamna, "Oare n-am visat
c-a fost frumos și vară,-n vreme ce nimic
din toate-acestea nu s-a întamplat?"

Dar sufletul, întocmai ca livada,-i greu
de ramuri frânte,frunze putrede și spini,
sunt semne ca n-a fost la mijloc visul meu
ci-aievea dragostea trecu, lăsându-ne străini.

Sau poate și mai rău: iubirea, ca o floare,
și-a scuturat petalele pe jos,
și dorul, fructul ei cel veninos,
se coace-acuma liniștit la soare.

1936