Și Hamlet străbate pământul cu Yorick,
Cu Yorick în pumn sau cu chiar capul său,
Căci prinși amândoi în vârtejul istoric,
Chiar Yorick e Hamlet și nu-i pare rău.

Și Hamlet se ține pe sine în mână
Și Yorick pe umerii săi s-a suit,
Și Hamlet miroase a mort și-a țărână
Și tidva păstrează în ochi un clipit.

Pământul le e cimitirul, acum,
Bufonul cuvinte de bârfă îndrugă,
Iar prințul abia împlinește o rugă,
Dar cine-i pe umeri și cine-i în pumn?

A fi sau a nu fi, ce verbe de fum,
Ciudat, agramat și morțiu se conjugă.