Pe-aici - umblă apa, umblă vîntul, umblă omul
printre spini albaștri fără lege crescuți.
Aici - umbrindu-mă anii m-au țintuit
între legende și arhangheli sluți.
Singurătatea îmbrățișată cu sîngele meu
același cîntec întunecat rămîne
fie că sufletul mi-l trec prin strungă de foc,
fie că sfarm paserilor pîne.
Lîngă pereți cu chipuri și vedenii zilnic strig:
Vai mie, aici am dat cerului o mie de nume
și nu l-am ajuns cu nici unul.
Pașii mei au fost pierderi și niciodată cîștig.

Singurătatea de-aici dac-am iubit-o totuși cu chin,
lîngă clopot tîrziu
sau dincolo de vînt de stîncă,
a fost fiindcă departe privind
peste patria mea întunecată și adîncă
de-atîtea ori m-am simițit murind
în toate frumusețile.