Aseară, ca în vremi de-odinioară,
cum depănam al amintirii fir,
ce mi-a venit: Să-ți duc un trandafir;
dar m-am oprit la geam ca-ntâia oară.

Te-am revăzut; mânuța ta ușoară
se legăna cu tremur pe clavir
și te pierdeai în note de delir,
simțind cum trupul tot ți se-nfioară.

Dar n-am voit să-ți tulbur fericirea,
am-nbăușit în mine amintirea;
apoi încet m-am dus, m-am dus, m-am dus...

Și mă simțeam mai bun. Ploua alene
și nu știu de plângeam pornind în sus,
sau dacă ploaia mă lovea pe gene.