Această toamnă, dintre vechi odoare,
Luceferii i-a scuturat gălbui,
Căzând drept stele vii, în mări, de mare,
Iar în grădina omului - gutui.

Copacii toți din creștere abdică
Și sbor în laț de păsări prinse sunt.
O, nici un plop împotrivind ce pică,
Liber-arbitrul să-și proclame-n vânt.

Pădurile se surpă-ntregi cerute
Și însumi cad din cumpeni ca un rest,
Mă-nchin cu toate frunzele căzute
Și ploile pământului acest.

Cu salcia pletoasă, rădăcini
Sucesc ascuns printre șopârle, pentru
A da răspuns acelor origini
Din tainicul și arzătorul Centru.