Acuma, glasurile vieții, ca niște zorele,
au prins încet să-și răsucească goarnele,
și umbrele albastre de la pomi strâng în ele,
precum la melci se strâng în ele înseși coarnele.

Aici este tăcere și tristețe ca în Valea Plângerii,
și soarele de crucea cerului și-a spânzurat
frumosul cap de aur.
Eu cred că-n valea asta, noaptea, umblă îngerii.

Aici chiar vorbele ca niște mâini pot să trezească
amiaza – care goală-n lanul verde de porumb
s-a tolănit să ațipească.

Acum aș vrea să-ți prind în palme sânul alb și mic,
sânul rotund, unde bătăi de inimă zvâcnesc
ca zvârcolirea unui vierme
ascuns în miezul unui măr domnesc.