Nemișcate, mute femei țintuite în tinde,
bărbați fără glas, cu mișcări încete, în crâșme,
vor, ar voi, ar fi vrut să mă-ntrebe:

– Cum ești deodată aici și-aiurea?
Bărbați și femei fără glas ar voi să m-atingă,
să știe de-mi umblă umbra sau trupul meu fără suflet
pe alte poteci.
Să-mi spună-ar voi
– De ești tu, oprește-te!

Bărbați și femei fără glas vor să vadă, să știe,
să se-apropie de sufletul meu.
S-apropie-ncet un chibrit, să-l aprindă,
să vadă: e-același?
Vor și-ar voi...
– Spune!

Și muți vor muri,
fără să știe nimic.


Traducere Veronica Porumbacu