Nălucă-i, după-amiaza-al lumii chin.
Barăci pustii în brun le-ascund grădini.
Pe ars gunoi mai licăresc lumini,
Doi adormiți spre casă, suri, se țin.

Pe pajiști stinse-aleargă un copil
Și ochii negri-i joacă pe furiș.
Cad tulburi stropi de aur din tufiș.
Trist un bătrân se-ntoarce-n vânt, umil.

În seară peste capul meu Saturn
Tăcut îndreaptă un destin sărac.
Se trage-un câine după un copac
Și Domnu-și pleacă cerul gol, nocturn.

Mic pește-alunecă în râu spre văi,
Atinge mâini prietenului mort
Și frunte netezește-apoi și port.
O rază varsă umbre în odăi.



Traducere Mihail Nemeș