– Uitare, nu știi oare făgădăuri
cu beciuri mai adânci pe la răscruci?
Nu poți în oale negre să-mi aduci
mai crâncene prăștine și trăscăuri?

Nu vrei să-mi stingi și flăcări și năluci
cu râmele și cârtițele-n găuri?
N-ai nici străfund de iezere și tăuri,
nici bezne reci cu pântece de tuci?

– Prea fierbi, prea frigi de-o aprigă ursită...
N-am, omule, prin beciuri, vr-un rachiu
să pot să sting dogoarea ta cumplită;

nici găuri reci de cârtiță nu știu,
nici tăuri care-n ele să te-nghită,
nici bezne să te-nfulece de viu.