Grădina, unde tânăr am învățat iubirea,
Copaci înalți, pe care și vara, și-amintirea
Îți țes în taină mreajă de gânduri și de foi,
Și tu, fântână: undă și nimfa, umeri goi
De nori în dezvelire, oglinzi întunecate
Ce darabană seară spre porți închise bate?
Reginele de piatră rămân, dar noi, dar noi?
Colunul de-altădată oprit din zbor greoi,
Și râsul tău, copila iubind întâia oară,
Și apă care plânge și pasărea ce zboară.
Jardin du Luxembourg, Paris