De mult aștrii muriseră de gripă și cu excepții
unii mai aveau două colțuri ca jandarmii italieni la chipiu
iar alții păstrau integral geometria în Oceanul Celest
unde Luna enormă chelie plutea printre tot ce era viu.

Câteodată se scufunda candid în grozave tonuri de umbră
căzând de pe Constelația Argonauților peste emisfer
și revenea lustruită pe talazuri lângă stele veștede
de care visătorii anină caligrafia romantismului pe cer.

Poate în Lună sunt republici sincere fiindcă acolo trăiesc morții
iar aici este cert: anexate la cotidian golfurile sunt paranteze
unde se practică revoluția posibilă a meridianului faptelor diverse.

Vântul mă descoperi în fața pașilor mei anteriori
și plecând în căutarea glorioasei mele băști de pâslă
am găsit parcă sosită de la înnegurate hotare plutonice
o inscripție abandonată săpată pe un capăt de vâslă.

Lopata mi se proiecta în gând pe un ocean imens cât o sută:
„Prin spațiu toate sunt derivate dintr-un drum perfect circular”
însă cum asistam evident la un categoric mister inedit
am văzut miezul Lunii intrând în adânc drept onorar.

- Oh, arlechinii veneau în clanuri migratori din constelații
spre valuri de sânge purtate în plesnet de bice
de Austrul tulburător parfumt a smochin și a moarte
scuturând din costume de carnaval kilograme de arșice.