Nu, doamne. Nici mai, nici chiar, nici foarte. Și nici măcar Popescu. Nu. Nici măcar atât. Să stai, așa, și să muncești la creșterea părului și-a unghiilor tale, să lucrezi la curgerea boabelor de sudoare și, mai ales, la curgerea lacrimilor. Șiroi.
Numai să stai. Nemișcat. Și să-ți albească părul pe-o singură parte. Arătând răsăritul. Să-mi albească firele din cap doar pentru că m-au tras înger-îngerașii Dumitale de ele, doar așa, că mi-au tras gândurile de păr - nu prea tare - cum tragi păpușile de sfori ca să se bucure copiii. Numai de-asta să-mi albească firele, Doamne. Arătând răsăritul.