Am vise afaceriste, care se gândesc numai la tine.
- De când visele se gândesc, măi, băiatule?
- De când ești îmbrăcată ca o avalanșă,
care își așteaptă schiorii.

Uite, lumina dimineții de iarnă e generoasă cu toți!
De ce nu mai ningi, de ce nu mai faci foșnet
din oameni de zăpadă?
Dragostea mea, totuși, de ce nu ningi? Plânge-mi o zăpadă,
un vis prea târziu.

Am înțeles, îți lipsesc câinii St. Bernard,
cu butoiașele lor de rom,
cârciumile pustii, oamenii buni, oamenii răi și șoferii...
și minciunile, care ne țineau loc de acoperiș,
și copiii născuți în umbra perdelei.

Iubito, de ce să trezești din somn un crocodil,
când poți să ți-l faci poșetă pe viață?!