Stă în umbra mea cel a cărui umbră sînt eu.
Mă privește în ochi și își clatină
încetișor capul. Tot sîngele i s-a scurs din față,
e palid într-adevăr ca un mort
și abia își mai ține pleoapele întredeschise.

Din timp în timp își clatină capul.

Stă în spatele meu cel a cărui umbră sînt eu
și-mi sprijină spatele. Umbra i s-a scurs
de pe trup și trupul i s-a înnegrit tot;
dacă ar bate un pic de vînt
s-ar prăbuși în cenușă.

Stă în spatele meu și își clatină încetișor capul.

. . .Eu stau pe un scaun înalt,
la o masă neagră de joc. Amestec cărțile
și fumez o țigară. În jurul meu e un cîmp gol.

Bate un pic de vînt și-mi clatină capul.