De frică toți aveam un orizont,
de frig ne făceam cu toții cercuri,
toți ne mâncam pe toți,
rânjind cu coarne și cu colți.

El ne-a făcut ca să ne umilească,
a dat cu merele păcatului în noi, -
de stele, astăzi, bolta nu-mi mai e cerească,
îmi este un noroi:
strigătul mamii născându-mă,
soldatul adolescent care moare fără iubită,
timpul,
timpul,
timpul
care ne-mbătrânește ca și cum am fi vinovați
de o vină pe care
noi
nu
o
știm.