Incercam să ne oprim…
Priveam în jur uimiți...
Și mult ne-a luat până am înțeles
că ulmul pe lângă care treceam
încerca cu greu
dar nu putea
să-și stăpâneacă plânsul.

Ceva parcă ar vrea să ne spună
șopteam
în timp ce tâmpla-mi rezemam
de trunchiul lui bătrân.

Și ulmii plâng?
m-a întrebat iubita mirată.
Și! i-am răzpuns...
dar numai în ei… și-atât de încet
încât ar vrea
nimeni niciodată să nu-i audă...
dar ulmul acesta plânge atât de tare
încât din mers ne-a oprit...
și nici nu știu
de ce tocmai pe noi ne-a ales.