Și, uite, astfel ni se face iarnă,
și iar ne ninge timpul pe meninge,
și iar îngheață biata noastră marnă
cînd nu în noi ci-alături foc se-ncinge.

E semn că totuși frigul va învinge
și-n urma urmei el o să discearnă
jucîndu-se cu-a inimilor minge,
cu vîrsta scurtă care-n noi se-ncarnă.

Am coborît cu turmele din munte
purtînd o cută-n plus pe vis și frunte
dar cu nădejdea că ne vom întoarce iar,
acolo-n pisc de unde coborîră
trudiții pași, lăsînd, prin umbre, dîră –

de vom trăi pînă la primăvară ...