Când te voi duce în Vale, o să vezi dealurile albastre din stânga și dealurile albastre din dreapta, curcubeul și vii sub curcubeu, târziu în sezonul ploios, și poate o să spui: „Uite-l, acolo e! Ăsta!”
Dar eu o să-ți zic: „Încă puțin mai departe.”
O s-o luăm mai departe, sper, și o să vezi acoperișurile micilor orașe și pantele dealurilor galbene cu ovăz sălbatic, un șoim-plugar zburând în cerc și o femeie cântând în umbra unui pârâu pe vremea secetoasă, și poate o să spui: „Hai să ne oprim aici, aici e!”
Dar eu o să-ți zic: „Încă puțin mai departe.”
O s-o luăm mai departe, și o să auzi prepelița strigând pe munte, pe la izvoarele râului, iar dacă te uiți înapoi o să vezi râul curgând în jos prin dealurile sălbatice de dincolo, în spate, dedesubt — și o să spui: „Nu cumva asta e Valea?”
Iar tot ce voi putea să spun va fi: „Bea apa asta de la izvor, mai stai puțin. Avem încă un drum lung de parcurs și eu nu pot să plec fără tine.