M-am dus o clipa in Infern,
in bolgiile-adanci, dar Dante,
ce zugravi in vers etern
escroci, si papi, si duci, bacante,
pe cand ma insotea, in pas usor,
si-i povesteam de Hitler, negru nor,
se-nvarteji-n coroana lui de laur
si-mi spuse : - Astfel de balaur
mi-a intrecut si mie-nchipuirea,
dar deapana-ti, amice, povestirea !
- Pe feudalii tai, parinte,
i-ai pus la stalp, si iadul ii desfata
cu smoala neagra si fierbinte,
dar ei nu sunt decat copii in vata,
parintii lor acuma s-au nascut!
Ciudat ! Sa aiba tatii fiii in trecut !
Au ars cuptoarele, pe intrecute,
si mii de oameni s-au sfarsit in vant,
privind sticlos la sirul lung de brute.
Se rascula si recele pamant !

Si ma uitai cu scarba-n vechea lada,
ce-o iau in seama numai cronicarii.
Pe tronuri mari de oase : Hitler, carii,
Ce rod marunt, caci vremea i-a mutat din lemn
in teasta lui, sa toace crudul semn
ce-a-ncins amarnic fruntea omenirii.
Dar, cand umblam pe vantul pustiirii,
O pajura cu moartea-n aripi blege
veni din Bonn, scheletul sa-l inchege.
Os langa os si gheara langa gheara,
sa-i dea din nou puterea ei de fiara,
si crucea stramba, inecata-n ura,
sa verse-n lume cea mai neagra zgura!

Pe cand priveam la Hitleri noi si vechi,
mi s-a parut ca Dante s-a urnit din lut,
strigand : " In cartea de atunci n-au incaput,
si filele sunt roase si stravechi ".
Prietene! Sa mergem! Turmei de talhari
sa-i fim in veacul XX slaviti gropari!
Din tobele iubirii si-ale urii
sa cante apele si trubadurii
si sa rascoale muntii-ncremeniti de veci,
sa fie furnicar de oameni pe poteci,
si trasnetul cumplit sa se pravale,
sa-ngroape crima-n marsuri epocale.